În jurul orelor 18:30, Botoşaniul era acoperit de o ploaie torenţială ce a inundat mai toate străzile oraşului. Maşinile abia îşi făceau loc pe partea carosabilă din cauza cumulului de apă care s-a strâns în mai puţin de 10 minute de la începerea ploii. Totul a durat circa 20 de minute, după care ploaia s-a domolit, dar a lăsat în urma ei „mici lacuri” pe şoselele botoşănene.
De altfel Botoșani, alături de alte 14 județe din țară se află sub incidența unui Cod Portocaliu emis de Administrația Națională de Meteorologie valabil până marți la ora 20:00. De asemenea, meteorologii au emis o avertizare nowcasting pentru intervalul 29 mai 2012 între orele 20:00 – 23:00, pentru zona judeţelor Suceava, inclusiv mun. Suceava şi oraşul Fălticeni, Vaslui, inclusiv Huşi şi mun. Vaslui, Botoşani, inclusiv oraşul Dorohoi şi mun. Botoşani, Galaţi inclusiv oraşul Tecuci, Neamţ, inclusiv oraşul Tg.Neamţ şi mun. Piatra Neamţ.
Se vor semnala cantităţi de apă ce vor atinge 20..25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.