Directorul sportiv al clubului FC Botoşani, Anton Heleşteanu, a declarat că gruparea botoşăneană va efectua un stagiu de pregătire în localitatea austriacă Mayrhofen, în perioada 8-26 iunie, potrivit Prosport.
"Deoarece evoluăm în cupele europene, jucătorii au vacanţă foarte puţină în această vară. Duminică (n.r. - 7 iunie), va avea loc reunirea lotului. Luni dimineaţă, 8 iunie, vom face vizita medicală la Policlinica Sportivă din Iaşi, iar după-amiază vom pleca de pe Aeroportul Iaşi spre Viena, urmând ca seara să ajungem la Mayrhofen. Vom fi cazaţi, la fel ca şi anul trecut, la Hotelul Manni, unde sunt condiţii excelente de pregătire", a spus Heleşteanu.
Oficialul formaţiei botoşănene a precizat că în Austria, echipa pregătită de Leo Grozavu va susţine cel puţin patru meciuri amicale: "În Austria, vrem să disputăm cel puţin patru meciuri amicale, însă ne va fi destul de greu să ne găsim adversari. Singurele echipe care se reunesc mai devreme, la fel ca noi, sunt cele care joacă în tururile preliminare ale Ligii Europa. În plus, puţine sunt echipele care încep campionatul atât de devreme ca în România, la 11 iulie".
Roș-alb-albaștrii au o vacanţă cât se poate de scurtă, de doar o săptămână şi asta ca urmare a participării în Europa League. Sâmbătă, 30 mai, a fost prima lor zi liberă, iar sâmbătă, 6 iunie, va fi ultima de repaus.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024