Înaintea unui an electoral plin de provocări impresia ar fi fost că politicienii activi sau susținuți pe funcții de partide vor da năvală la Ziua Națională a României.
Așteptările nu s-au confirmat iar zona Centrului Istoric nu a fost la fel de aglomerată ca altădată. Majoritatea cetățenilor au preferat Cuza Vodă să aștepte paradă și avioane.
În cazul oficialităților, absența masivă a fost înregistrată în rândul directorilor instituțiilor publice deconcentrate care nu au mai fost nevoiți să onoreze cu prezența, pentru depunerea jerbelor de flori. Sau chiar la chemarea partidului având în vedere că toți sunt înregimentați pe funcții cu acceptul unui partid politic.
Au fost prezenți la manifestațiile din Centrul Istoric doar o parte dintre parlamentari, nefiind văzuți senatorii Cristian Achiței sau Dorinel Cozma dar și deputații Radu Vicențiu Grădinaru sau Andrei Drancă, ceva consilieri județeni și locali deși în cazul acestor structuri vorbim de câteva zeci bune de persoane.
Din partea Primăriei nu a fost observat spre exemplu viceprimarul Liviu Toma, fiind prezenți doar primarul Cosmin Andrei, viceprimarul Bogdan Buhăianu și administratorul public Mircea Magdalena.
Minivacanța din acest an a început cu ziua liberă din 30 noiembrie declarată sărbătoare legală care a picat într-o zi de joi. A urmat 1 Decembrie legat de zilele de sâmbătă și duminică. Astfel că probabil mulți dintre șefi au preferat să părăsească orașul pentru a sărbători Ziua Națională a României, printr-o schimbare de peisaj.
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024