Dacă la precedentele ședințe de Consiliu Local dinaintea alegerilor locale exista listă de așteptarea pentru luări de cuvânt și îngrijorări exprimate pentru binele orașului, odată știute rezultatele pentru Primăria Botoșani, situația s-a calmat.
Nu mai există nimeni care să semnaleze eventualele derapaje ale actualei administrații.
Ba mai mult, la ședința în care s-a votat proiectul privitor la acordarea titlului de cetățean de onoare laureatului Premiului Național Mihai Eminescu din acest an, absența din rândul consilierilor locali a fost una destul de consistentă.
Nu au fost prezenți Raluca Curelariu de la USR și liberalii Cătălin Flutur, Ada Macovei, Daniel Botezatu iar Eugen Țurcanu a votat online.
Nici primarul Cosmin Andrei nu a fost prezent la ședință.
Mâine dimineață de la ora 9:00 va avea loc ședința festivă pentru marcarea Zilelor Eminescu la Botoșani, urmată de o depunere de coroane la bustul poetului nepereche din fața teatrului și un „Te Deum” la Biserica Uspenia din Centrul Istoric.
De la ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc Gala de Decernare a Premiului Național Mihai Eminescu.
Ianuarie 2025, cea mai caldă lună ianuarie măsurată vreodată
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Suport psihologic gratuit pentru liceeni, părinți și profesori
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Cancerul pulmonar, din ce în ce mai frecvent printre nefumători.
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Polițiști tineri în Poliția Botoșani, doar 20 de angajați s-au pensionat anul trecut – VIDEO
Oana Sava
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile