Senatorul PSD Doina Federovici a felicitat joi absolvenţii promoţiei 2013 a Centrului de Studii “Ştefan cel Mare şi Sfânt” Botoşani. Social-democrata a participat la momentul festiv din viaţa absolvenţilor Şcolii Postliceale Sanitare promoţia 2013, cărora le-a transmis şi un mesaj.
"Veţi avea ocazia sa vedeţi cum începe viaţa şi cum se sfârşeşte"
Acesta a început prin a arăta că şi-au ales o profesie nobilă, cea de asistent medical, care în opinia parlamentarei se exercitată cu răbdare, pasiune, sinceritate şi generozitate, iar pacientul trebuie să fie acceptat şi înţeles aşa cum este.
“În această profesie, întotdeauna veţi avea multe de făcut şi foarte puţin timp la dispozitie, responsabilităţile voastre vor fi mari şi câteodată autoritatea destul de mică. Pe de altă parte, veţi fi uimiti de capacitatea oamenilor de a iubi sau de a îndura si de curajul unora. În această nobilă misiune veţi avea ocazia sa vedeţi cum începe viaţa şi cum se sfârşeşte”, a afirmat
Doina Federovici.
"Un comportament plin de caldură şi grijă faţă de omul bolnav"
Lidera femeilor din PSD Botoşani le-a pus în vedere absolvenţilor că în meseria lor vor avea ocazii să râdă, dar şi să plângă la fel de mult, însă în opinia ei cel mai important
aspect rămâne acela că vor realiza ce înseamnă să fii om şi să fii uman.
“Sunt convinsă că fiecare dintre dumneavoastră constientizaţi valorile deontologice în îngrijirea medicală, îndatoririle şi responsabilităţile faţă de pacient şi necesitatea de a adopta un comportament plin de caldură şi grijă faţă de omul bolnav şi cred că medicii, profesorii dumneavoastră v-au transmis toate experienţele lor şi că aţi ieşit întăriţi şi curajoşi de pe băncile şcolii”, a mai spus
senatorul Doina Federovici.
În final ea le-a dorit proaspeţilor asistenţi medicali să aibă parte numai de situaţii fericite şi pacienţi mulţumiţi.
VEZI ŞI:
Premiere cu „tunete şi fulgere” la Elie Radu cu deputat şi şefa IŞJ – FOTO&VIDEO