Un accident desprins parcă din filme a avut loc vineri seară pe drumul Botoşani – Dorohoi. În apropierea Popasului Cucorăni s-au izbit două maşini, iar una a ieşit în decor.
Potrivit declaraţiilor date de pasagerul unui Citroen Picasso, al cărui frate se afla la volan, maşina se afla în depăşire, pe sensul spre Dorohoi, când brusc un taxi ar fi încercat să facă stânga, pe un drumeag perpendicular cu şoseaua.
Citroenul şi Peugeot-ul care circula în regim de taxi s-au izbit, iar în urma impactului primul automobil a ieşit de pe carosabil şi s-a mai deplasat zeci de metri, printre spini, copăcei şi mărăcini tocmai prin grădina comisarului şef în rezervă Dumitru Zmău, nimeni altul decât fostul şef al Poliţiei Rutiere.
În Citroen se aflau cinci persoane, însă nici una nu era grav rănită, iar în Peugeot doar şoferul. Totuşi, la faţa locului s-a deplasat o autospecială SMURD care a aplicat un guler cervical unei tinere.
Bucăţi din caroserie erau sărite atât prin mărăcini, cât şi în şanţul din marginea drumului. Testele efectuate de poliţişti au arătat că nici un şofer nu era băut.
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024