Accidentul rutier s-a produs miercuri dimineață, după ce un autoturism în care se aflau cinci tineri, cu vârste între 17 și 19 ani, a intrat într-un cap de pod.
Evenimentul rutier s-a produs pe drumul dintre Dumbrăveni și Verești.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
O persoană a fost încarcerată, și ulterior extrasă de către pompierii militari. Toate cele cinci persoane implicate în accident au fost transportate la spital.
Potrivit presei sucevene, în autoturismul implicat în accidentul dintre Dumbrăveni și Verești se aflau cinci elevi în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic din Dumbrăveni.
Contactat de Monitorul de Suceava, directorul Liceului ”Mihai Eminescu” din Dumbrăveni a confirmat că toți cei cinci sunt elevi la specializarea mate-info, și că cei cinci au fost absenți la prima oră de curs.
O altă informație importantă este că tânărul care s-a aflat la volan ar avea permisul de conducere primit de doar o zi, mai scrie sursa citată.
Miercuri dimineață, tânărul și-a dus mama cu mașina la dispensarul la care lucrează după care ar fi trebuit să lase mașina în apropiere și să meargă la școală pe jos. Ce s-a întâmplat mai departe nu se știe, dar cert este că cei cinci elevi s-au urcat în autoturismul VW Passat și au plecat pe sensul de la Dumbrăveni spre Verești. Din păcate, nu au mai ajuns la Verești.
Tânărul de la volan a pierdut controlul asupra mașinii, care a intrat violent într-un cap de pod.
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024