Accident cu dializaţi şi maşină „înghiţită” de zăpadă – VIDEO & GALERIE FOTO
Starea carosabilului a jucat o festă unui conducător auto din Botoşani. Acesta se deplasa de la Botoşani pe drumul spre Dorohoi şi în timp ce cobora o vale la Cerviceşti a părăsit şoseaua. Dacia Logan a intrat într-o grămadă de zăpadă de la marginea căii rutiere şi a rămas blocată. VIDEO DE LA OPERAŢIUNEA DE SCOATERE A MAŞINII DINTRE NĂMEŢI:
Partea din dreapta s-a afundat serios în omăt şi a fost nevoie de intervenţia unui utilaj de tractare pentru a o scoate de acolo. Operaţiunea nu a durat decât în jur de două minute, iar zăpadă abundentă a purtat până la urmă şi noroc şoferului deoarece maşina a suferit avarii uşoare. De altfel, după ce a fost readusă pe şosea, aceasta a pornit. „Evenimentul rutier s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile unui carosabil acoperit de zăpadă şi polei. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a două sau trei persoane, o să verificăm la Spitalul Judeţean şi în funcţie de poziţia lor procesuală vom lua măsuri legale, mai exact dacă au sau nu pretenţii faţă de conducătorul auto”, ne-a declarat Teodor Orhei, comisar şef în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere. Conducătorul auto transporta doi dializaţi, iar potrivit poliţiştilor desfăşura legal activitatea, având perfectat contract în acest sens. Dializaţii nu au suferit răni grave, dar au fost totuşi transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare.