Un grav accident de circulaţie s-a produs în seara zilei de duminică, 15 ianuarie, în jurul orelor 22:00, la ieşirea din municipiu spre Suceava. Vina aparţine unui tânăr de 19 ani care nu a adaptat viteza la condiţiile de mers. Din fericire pasagerii din autoturism sunt în stare stabilă.
Duminică seară, orele 22:00. Patru tineri cu vârste de 19 şi 20 de ani care se aflau într-o maşină marca BMW, la ieşirea înspre Suceava, din cauza vitezei au intrat pe contrasens, au scos practic un stâlp electric de pe marginea carosabilului, după care s-au răsturnat. Şoferul, Bogdan J. de numai 19 ani, abia obţinuse permisul în urmă cu jumătate de an. Lipsa de experienţă la volan şi tinereţea s-au soldat cu un nefericit eveniment rutier. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD pentru descarcerare, însă victimele deja fuseseră scoase din maşina grav avariată.
„Am fost sesizaţi în privinţa unui accident rutier produs DE 85. La faţa locului s-au constatat patru victime, una mai grav, erau scoase deja din autovehicul, a fost stabilizat vehiculul s-a acordat primul ajutor victimelor, acestea fiind preluate de un echipaj de ambulanţă. Victima mai grav rănită era un băiat de 19 ani, avea contuzii la membre, la coloana cervicală şi ca cap”, a declarat
Alin Carp, şef Gardă de Intervenţie ISU.
Stâlpul electric scos de pe marginea drumului se afla de-a latul carosabilului la câţiva zeci de metri de unde fusese amplasat, iar autoturismul răsturnat se afla de asemenea la o distanţă considerabilă. Totodată, pe carosabil se afla foarte mult pietriş, bucăţi de sticlă sau componente ale maşinii.
„Din primele cercetări cauza producerii accidentului ar fi viteza neadaptată şi viteza nelegală la carosabil acoperit cu apă, mâzgă şi experienţa redusă a conducătorului auto, care are permis de şase luni de zile”, a declarat şi
Florin Rotăriţa din cadrul Poliţiei Rutiere.
Şoferul care a produs accidentul rutier a scăpat ca prin minune fără nici o zgârietură, el aflându-se în maşina Poliţiei pentru declaraţii, în timp ce, cei trei prieteni ai săi, o fată şi doi băieţi au fost duşi la spital. Unul dintre tineri era rănit mai grav, iar fata în stare de şoc. „
La ora 22:05 am primit un apel privind un accident rutier la intrare în oraşul Botoşani. La locul solicitării am găsit trei victime toate cu traumatisme craniene, o victimă mai gravă cu luxaţie de mandibulă, traumatisme abdominale. Starea pacienţilor este bună, nu sunt puse în pericol” a afirmat şi
medicul Liliana Mateiciuc, şeful SJA. Traficul în zonă a fost întrerupt mai bine de o oră însă în acest interval foarte mulţi şoferi au folosit şoseaua de centură.
Gabriela ERDIC