S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică a acestui an, la ora cinci dimineaţa, cel mai probabil pe fondul unei nopţi de distracţie. Poliţiştii din oraşul Bucecea s-au sesizat despre faptul că pe DJ 291 Bucecea – Huţani, a avut loc un accident de circulaţie.
La faţa locului a fost găsit un autoturism avariat, însă nu a fost găsită niciuna din persoanele implicate în producerea accidentului. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în jurul orei 04.00, C. F. de 26 ani, din oraşul Bucecea, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, pe strada Sucevei din oraşul Bucecea, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a părăsit partea carosabilă, ajungând în curtea unei locuinţe, după ce a distrus gardul împrejmuitor pe o lungime de aproximativ 20 m.
Poliţiştii au stabilit că în autoturism se mai aflau B. G. de 19 ani şi B. A. de 19 ani, ambii din oraşul Bucecea. Conducatorul auto C. F. a fost depistat de poliţişti la locuinţa lui O. E. din oraşul Bucecea; a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cele trei persoane implicate în accident au fost transportate la Spitalul Judeţean Botoşani, unde, conducatorului auto i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, acesta a primit îngrijiri medicale, rămânând internat. Cei doi pasageri au suferit leziuni uşoare, care nu au necesitat internarea în spital. În cauză continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală.
(G.E).