Un grav eveniment rutier încheie ziua de Florii.
S-a petrecut pe drumul ce duce spre Costești, din comuna Răchiți. Mădălina M. de 28 de ani se afla la volanul unui autoturism marca VW Passat, împreună cu un singur pasager, un bărbat.
Mașina mergea pe un drum drept însă la un moment dat, din cauze neștiute la acest moment și care vor fi deslușite de polițiști, autoturismul și-a schimbat traiectoria, conform urmelor de pe carosabil, a intrat pe contrasens și a părăsit partea carosabilă.
S-a izbit în primă fază de un stâlp de lemn pe care l-a făcut bucăți apoi mașina s-a rostogolit practic într-o vale. A fost distrusă aproape în totalitate, bucăți din caroserie, inclusiv o roată, fiind împrăștiate pe câmp.
Inclusiv un papuc al pasagerului masculin se afla la o oarecare distanță de Passat.
Cei doi au avut noroc, nefiind găsiți încarcerați de echipajele de pompieri ajunse la fața locului. Ambele victime au fost preluate și transportate cu răni la spital. Polițiștii au deschis o anchetă. Mașina a fost ridicată și transportată într-o altă locație de SOS Botoșani.
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024