În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
La 21 septembrie 2020, orele 15:02, în timp ce conducea autoturismul pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava, un bărbat de 35 de ani din judeţul Botoşani nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul condus regulamentar în același sens de către un localnic de 52 de ani, intrând în coliziune faţă-spate cu acesta, după care a ricoşat pe contrasens unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un localnic de 64 de ani.
Din accident a rezultat rănirea unei femei de 64 de ani din municipiul Suceava, pasageră în autoturismul condus de localnicul de 64 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei trei conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024