O persoană au ajuns la spital în după amiaza zilei de marţi, 15 octombrie 2013 în jurul orelor 16:00 pe fondul neatenţiei. Bărbatul se urcase într-un taxi pentru a ajunge să-şi facă cumpărăturile personale. În loc de asta a ajuns la spital cu o ambulanţă.
Evenimentul rutier s-a produs în parcarea hypermarketului Kaufland fiind implicate două maşini, respectiv un autoturism care circula în regim de taxi şi o maşină înmatriculată în Republica Moldova, condusă de o şoferiţă.
Una dintre maşini, respectiv taxiul intra în parcarea complexului comercial şi s-a izbit puternic în Dacia condusă de şoferiţa moldoveancă care nu s-a asigurat când a ieşit din parcare.
În urma impactului, pasagerul aflat pe scaunul din faţă a taxi-ului, respectiv un cetăţean turc a ajuns la Unitate de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati pentru a primi îngrijiri medicale. Ambele maşini implicate în accident au fost avariate.
"Pacientul a suferit un traumatism cranio facial acut deschis, un traumatism coloană cervicală şi toracic", a declarat
Daniela Amarandei, medic în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
CITEŞTE:
Somn de după-amiază la volan terminat într-un podeţ
[[galerie-foto]]
[[banner]]