Tragedia a avut loc sâmbătă după-amiază pe DN2, în județul Suceava. În urma evenimentului rutier, doi copii au ajuns în stare gravă la spital.
Sâmbătă, 9 noiembrie 2024, în jurul orei 16:20, Poliția Orașului Siret a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 (E85) în afara comunei Grănicești s-a produs un accident rutier cu implicarea a doua autoturisme.
O mașină înmatriculată în Botoșani s-a izbit frontal de un alt autoturism care circula din sens opus.
„Având în vedere numărul persoanelor implicate, a fost activat Planul Roșu de Intervenție”, potrivit lt.col. Alin Găleată, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
La fața locului echipajele de poliție au constatat faptul că între cele doua autoturisme implicate a avut loc un impact puternic frontal, urmând sa se stabilească cu exactitate direcțiile de deplasare și alte aspecte cu privire la dinamica accidentului rutier.
Totodată, s-a stabilit că unul dintre autoturisme (Dacia Sandero) era destinat efectuării cursurilor de șoferi, la momentul impactului fiind condus de către un tânăr de 18 ani din comuna Calafindești. În dreapta sa se afla instructorul auto, un bărbat de 76 ani din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toți cei trei au decedat.
Cealaltă mașină era condusă de către un bărbat de 28 de ani, iar în autoturismul acestuia se aflau trei minori, respectiv doi băieți de 3 și 4 ani și o fata de 8 ani. Băiatul de 4 ani și fetița de 8 ani prezintă mai multe leziuni, iar șoferul de 28 ani și băiatul de 3 ani au decedat. Micuțul a fost strivit sub cupola mașinii răsturnate în șanț.
În total sunt cinci persoane decedate și doi minori răniți.
La fața locului a fost deplasata echipa operativă complexă coordonata de către Serviciul Rutier, inclusiv cu deplasarea laboratorului criminalistic.
„S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului rutier”, a transmis comisar șef de poliție Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile