Trei persoane au murit, iar alte trei au fost rănite în noaptea de miercuri spre joi, într-un grav accident rutier.
Totul s-a întâmplat după ce un camion a spulberat un autoturism deja implicat într-un accident, la ieșirea din orașul Buzău.
Un autoturism condus pe direcția Buzău către București de către un șofer bucureștean, în vârstă de 62 de ani, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un conducător auto de 49 de ani, din Buzău, transmite, joi, Poliția Buzău.
Mașina buzoianului a fost lovită apoi de un camion ce se deplasa în spatele acesteia, condus de un șofer în vârstă de 52 de ani, din Ilfov.
Mașina cu cele patru victime (care venea dinspre Buzău) s-a tamponat frontal de un BMW de Buzău (în care se afla o familie care venea de la mare) și care rula regulamentar pe sens opus, scrie presa locală. Și din BMW, șoferul (49 de ani), soția (46) și un băiat de 15 ani au ajuns la spital, dar cu răni minore.
Accidentul s-a soldat cu decesul a trei pasagere din autovehiculul condus de șoferul bucureștean, trei femei cu vârste cuprinse între 53 și 58 de ani, din Gorj, București și Buzău.
De asemenea, în accident au fost rănite alte 3 persoane: șoferul din București, respectiv doi pasageri din mașina buzoianului, o femeie în vârstă de 46 de ani și un minor în vârstă de 15 ani, ambii din Buzău.
Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și duse la spital.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024