Tragedie pe şosea duminică după-amiază.
O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, duminică după-amiază, într-un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, pe DN 2, la ieşire din localitatea Râmnicu Sărat.
"La faţa locul au acţionat echipaje de poliţie, descarcerarea, o ambulanţă SMURD şi patru ambulanţe SAJ. Din primele date, o persoană a decedat, iar o alta a fost încarcerată", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, agentul şef Mihai Drăghiciu.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, printr-un comunicat transmis Agerpress, că din cauza unui accident în care au fost implicate trei autoturisme circulaţia rutieră s-a desfăşurat pe un fir alternativ pe DN 2 Râmnicu Sărat - Buzău, în zona localităţii Oreavu.
"În urma impactului faţă - spate dintre două autoturisme, unul a fost proiectat pe contrasens, unde a lovit un al treilea, eveniment soldat cu decesul unui pasager şi rănirea altor patru persoane", se arată în comunicatul citat
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024