Un copil în vârstă de 13 ani care se îndrepta spre școală a ajuns astăzi de urgență la spital, după ce a fost acroșat de o mașină pe trecerea de pietoni.
Accidentul s-a petrecut marți, 29 noiembrie 2016, în jurul orei 7.45, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi. Din primele cercetări, se pare că Sebastian-Rareș S., elev al Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi se îndrepta spre școală. Acesta s-a angajat în traversarea Bulevardului Victoriei pe o trecere de pietoni, însă nu a fost observat la timp de un șofer.
La locul accidentului a ajuns o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi, un echipaj din cadrul Biroului Rutier și Poliția Criminalistică, care efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului. Ulterior, copilul a fost transferat la Botoșani cu o ambulanță.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Totuși acestuia i s-a reținut permisul de conducere și se continuă cercetările propunerea soluției procedurale.(sursa: Dorohoi News)
UPDATE Mașină aruncată în șanț, șoferul era cu mintea în altă parte - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Prima reacție a lui Leo Grozavu după ce Botoșani a egalat Universitatea Craiova în minutul 90+3
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile