Un accident groaznic a avut loc weekendul trecut, după ce o interpretă de muzică populară a accidentat mortal un bătrân de 83 de ani.
Accidentul a avut a avut loc în localitatea Moi, în Gorj. Un bătrân, în vârstă de 83 de ani, a fost lovit mortal de o maşină, iar în urma impactului a fost decapitat.
“A fost cu vitele pe luncă și când a venit cu animalele de acolo în momentul când traversa a venit o mașină și l-a spulberat. Nu știu dacă avea viteză sau nu”, a declarat un localnic.
La volan se afla cântăreaţa de muzică populară Ioana Birou, în vârstă de 20 de ani, din Turburea, fiica unui agent la Poliţia Oraşului Filiaşi.
“Era o minune de fată nu îmi vine să cred că a pățit așa ceva. Dumnezeu să o ajute să treacă cu bine peste toate”, a explicat un prieten apropiat al Irinei.
Aceasta a fost elevă a Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu, după care, a plecat la Liceul „Dinu Lipati” din Bucureşti.
Tânăra șoferiță se află internată în spital, după ce maşina a ricoșat apoi într-un cap de pod. O altă pasageră, de 24 de ani, care se afla în maşină, a fost rănită, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Libertatea.
„Un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, în care se mai afla o pasageră de 24 de ani, pe fondul neatenţiei, a acroşat un bărbat de 83 de ani, care se afla în traversarea părţii carosabile, rezultând decesul victimei. Tânăra de 20 de ani a fost rănita grav”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Se pare că interpreta ar fi trebuit să ajungă la o nuntă în municipiul Târgu-Jiu.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile