Un apel care anunța un accident rutier în care a fost implicat un microbuz a mobilizat autoritățile în această după-amiază.
6 oameni la spital și panică de proporții. Acestea sunt urmările unui accident produs în urmă cu aproximativ 2 ore pe Calea Severinului din Caransebeș. Un autoturism a pătruns pe contrasens și a lovit un microbuz în care se aflau 10 persoane.
„O conducătoare auto, care conducea un autoturism din direcția Băile Herculane către centru, a pătruns pe contrasens și a lovit în aripa stângă față un microbuz de 17 locuri în care se aflau 10 persoane. În total, 6 persoane au fost transportate la spitalul din Caransebeș. Diagnosticul, în acest moment, este de răniți ușor. Este posibil ca una dintre ele să fi suferit răni grave”, a declarat, pentru Express de Banat, Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Poliției cărășene.
Cauzele pătrunderii mașinii pe contrasens nu au fost încă stabilite. Martorii spun însă că șoferiței i s-ar fi făcut rău la volan. Printre cele 6 victime ajunse la spital se numără și conducătoarea auto, dar și doi minori de 14 și 15 ani care se aflau în microbuz.
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024