Mai întâi, șoferul s-a izbit în gardul unei case, după care a lovit conducta de gaz.
În cea de a treia zi de Paști, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Cașin nr.14, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident de circulație.
Mai exact, un autoturism a intrat într-o conductă de distribuție a gazelor naturale.
Echipajul de poliție dirijat la fața locului stabilit că un bărbat de 66 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Cașin nr.14, din municipiul Botoșani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în gardul unei locuințe și ulterior a lovit o conductă de distribuție a gazelor naturale.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În aceeași zi, polițiștii din Flămânzi au oprit pentru control pe Drumul European DE 58, din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr de 34 de ani, din același oraș. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024