Ambele autoturisme implicate în accidentul rutier au suferit avarii.
Polițiștii rutieri au fost sesizați, joi, prin apel 112 cu privire la faptul că la intersecția străzii Nicolae Iorga cu bulevardul Mihai Eminescu a avut loc un accident de circulație soldat cu victime.
Din verificările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul, proprietate a unuia dintre pasageri, pe strada Nicolae Iorga, ajuns în intersecția cu bulevardul Mihai Eminescu, nu acordă prioritate de trecere și intră în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar dinspre Școala Gimnazială nr. 10, condus de o tânără de 22 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma impactului, a rezultat avarierea celor două autoturisme. La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, însă nici unul dintre conducători și pasageri nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tinerei, în timp ce valoarea indicată în cazul bărbatului a fost de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și încredințarea unui vehicul unei persoane aflate sub influența alcoolului
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024