Sâmbătă, pe la 23:55, în timp ce conducea un autoturism pe strada General Mihai Cucu din Flămânzi o şoferiţă de 44 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară care era parcată regulamentar, pe partea dreaptă a drumului.
Liliana S., cu domiciliul în oraşul menţionat, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost transportată la Spitalul Județean Botoșani, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, recomandându-i-se internarea, lucru pe care însă l-a refuzat. Faţă de conducătoarea auto continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care o îmbibație alcoolică peste limita legală.
CITEŞTE ŞI:
Copil de opt ani lovit pe trecerea de pietoni de o şoferiţă neatentă