Un eveniment rutier soldat cu decesul unei persoane s-a produs duminică în județul Botoșani.
Mai exact la data de 12 mai 2019, în jurul orei 20.30, poliţiştii Secţiei 7 Rurale Darabani au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre faptul că în localitatea Havârna, judeţul Botoșani, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc, a pătruns în intersecţia cu un alt drum din aceeaşi categorie, împrejurare în care a fost impactat în partea dreaptă față, de un vehicul cu tracțiune animală, ce se deplasa pe contrasens, condus de un bărbat de 58 ani.
În urma impactului, conducătorul atelajului hipo a căzut din vehicul pe carosabilul acoperit cu pietriș, iar ulterior a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024