Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă șoferul are dosar penal.
În cursul zilei de luni, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul George Enescu, ajuns la intersecția cu Bulevardul Mihai Eminescu, a schimbat direcția de deplasare înspre strada Nicolae Iorga, împrejurare în care a intrat în coliziune cu scuarul de separare al celor două sensuri de deplasare.
În urma impactului, bărbatul și-a continuat pentru puțin timp deplasarea, ulterior oprind și fiind imobilizat de trecători.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile