Trei persoane au fost grav rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cinci cetățeni ucraineni se deplasau dinspre Botoșani spre Iași când, în comuna Movileni, șoferul a pierdut controlul volanului și mașina s-a răsturnat pe câmp, scrie Știrile ProTV.
Anchetatorii spun că vehiculul în care se aflau 5 ucraineni avea viteză. Oamenii au reușit să iasă din automobil prin trapă, înainte de sosirea echipajelor de salvare. Trei dintre ei, răniți mai grav, au fost transportați la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași.
Câteva ore mai târziu, în județul Suceava, un alt accident rutier s-a petrecut pe DN 2. De această dată, un autoturism a fost lovit de două camioane, din cauza unei manevre pripite de depășire. Autoturismul a fost lovit și în față, și în spate.
La Suceava, alte trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de două camioane.
Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava:
„După evaluarea medicală, trei persoane din autoturism, conștiente și cooperante, au necesitat transport la spitalul din Suceava pentru tratament de specialitate”.
În ambele cazuri, polițiștii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024