Un echipaj de Poliție a fost direcționat la fața locului.
La data de 9 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că pe drumul județean D.J. 296 A, în comuna Răchiți a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit identitatea șoferilor implicați.
Unul dintre aceștia, un tânăr de 32 de ani, se afla sub influența alcoolului, valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest, fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024