Un accident rutier s-a produs în urmă cu câteva minute pe strada Marchian, în apropierea Spitalului Județean Mavromati Botoșani.
Două mașini care mergeau în aceeași direcție s-au ciocnit, iar una dintre ele a suferit avarii în partea din spate. Este vorba despre un autoturism marca Dacia Logan, condus de o femeie care se mai afla în mașină alături de soțul și copilul său, și un Volvo. Din fericire nu au existat victime, drept pentru care nu a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulață (SJA).
Potrivit martorilor accidentul s-ar fi petrecut din cauza nepăstrării distanței corespunzătoare în mers, însă cel mai probabil oamenii legii vor fi înștiințați de producerea incidentului rutier, urmând mai apoi să cerceteze cazul pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplatt și cine se face vinovat.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024