Un accident grav a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localității Varfu Campului.
Un tânăr a luat mașina părinților, marca Audi A6 și a plecat la plimbare. Autoturismul a fost distrus în proporție de 80 – 90% de băiatul care, probabil neexperimentat la volan și având o viteză extrem de mare a pierdut controlul volanului.
Întâi a izbit un copac aflat pe marginea drumului, după ce a zburat cu mașina de pe carosabil. A retezat arborele și apoi a culcat la pământ un stâlp de telegraf, iar finalul călătoriei a fost într-un al doilea pom.
Conducătorul auto a reușit să fugă de la locul accidentului însă cel mai probabil foarte rănit, întrucât mașina era plină de sânge. Tatăl lui a ajuns în zonă. Tânărul care a provocat accidentul este acum căutat de polițiști.
Nu se știe dacă mai era cineva în mașină. La locul accidentului a ajuns totuși și o ambulanță dar nu a avut pe cine să preia. Și echipaje de la E.ON dat fiind faptul că din cauza stâlpului dărâmat, cablurile de electricitate erau pe șosea.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un nou COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aproape ultimii și la suporteri: FC Botoșani, penultimul loc din Liga 1 și la numărul de spectatori
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Urșii de la Comănești vin din nou în mijlocul botoșănenilor: PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile