Vineri seară poliţiştii din Corni au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă cu privire la faptul că pe DJ 208 H din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu victime. Primele cercetări efectuate la faţa locului au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, Eugen F., de 50 ani, din municipiul Botoşani, pe fondul vitezei excesive şi a consumului de alcool, l-a accidentat pe Radu V. Radu, de 32 ani, din comună. Acesta se afla pe partea carosabilă, la aproximativ 1 metru faţă de acostament, pe sensul de deplasare a autoturismului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Victima a fost transportată la aceeaşi unitate, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internată pentru efectuarea de investigaţii medicale de specialitate.
Şoferul băut este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
O nouă ședință convocată de prefectul Dan Nechifor, pregătiri pentru alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Un botoșănean care s-a crezut șofer a fost dat jos din mașină
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
NOAPTEA TRECUTĂ: Razie cu mascați la Botoșani, amenzi uriașe și 50 de șoferi model
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
S-au DUBLAT incendiile la Botoșani, un botoșănean nu a mai putut fi salvat de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile