Inspectoratul de Poliţie Judeţean a emis vineri dimineaţă un comunicat pe tema accidentului produs miercuri seară la Frumuşica. În acesta se menţionează că şoferul buldoexcavatorului, Costel Creţu de 51 de ani, oprise pe partea carosabilă, cu roţile din dreapta pe acostament, pentru a lua în vehicul un consătean.
De asemenea, triplele de spate erau sparte, iar becurile lipseau, lucru care a favorizat producerea coliziunii cu autoturismul Renault Twingo condus de Radu Cataranciuc, de 33 de ani, din municipiul Botoşani, care nu purta centura de siguranţă. Acesta a decedat la scurt timp după ce a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean. Conducătorul buldoexcavatorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările.
CITEȘTE ȘI:
Tragedie la Frumușica : Tată a doi copii mort într-un Renault