O categorie de angajați din România vor avea noi beneficii, printre care o zi liberă la aniversare şi alte zece în caz de urgență medicală în familie.
Vorbim despre angajaţii din structurile Ministerului de Afaceri Interne, pentru care contractul colectiv de muncă a fost actualizat cu o serie de beneficii, care au ca scop armonizarea prevederilor incidente lucrătorilor cu cele existente în Codul Muncii, scrie antena3.ro
Discuțiile între conducerea Ministerului de Afaceri Interne (MAI) și reprezentanții organizațiilor sindicale pe marginea Contractului colectiv de muncă au fost începute în luna iulie, iar documentul a fost semnat de părți în data de 19 septembrie 2023. În această perioadă au avut loc cinci ședințe în care au fost analizate propunerile părților și implementate prevederile avantajoase atât pentru angajați, cât și pentru instituție.
Documentul publicat miercuri în Monitorul Oficial aduce noutăți în special în ceea ce privește armonizarea prevederilor incidente lucrătorilor din MAI cu cele existente în Codul Muncii.
Între noutățile din contractul colectiv de muncă se numără:
(Foto: dailybusiness.ro)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024