La doi ani şi patru luni după ce a fost reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie, preşedintele grupului “Electroalfa” a fost achitat. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut hotărârea Tribunalului din capitală.
Gheorghe Ciubotaru fusese trimis în judecată alături de Claudiu Dumbrăveanu, vicepreşedinte ANRE la data comiterii presupuselor fapte şi de Florin Gugu, director ENEL la acea dată.
Toţi cei trei fuseseră trimişi în judecată de DNA în baza articolului 289 din Noul Cod Penal – luarea de mită, cu specificaţia că în cazul primului era vorba de complicitate, iar a celui din urmă de dare de mită.
Încă din primele ore ale izbucnirii cazului au apărut serioase semne de întrebare cu privire la acuzaţii deoarece acestea priveau, în cazul antreprenorului botoşănean, obţinerea a doua contracte pentru “Electroalfa” de circa 90.000 de euro, în condiţiile în care compania are o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro.
DNA a formulat recurs la hotărârea Tribunalului, iar Curtea de Apel l-a respins. Judecătorii bucureşteni amânaseră deja de trei ori pronunţarea.
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024