Nu au lipsit amenzile, iar controalele s-au extins și în zona localurilor publice.
Marți, 25 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 și nr. 3, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au desfășurat activități de prevenire și combatere a faptelor antisociale, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare consumul de băuturi alcoolice sau droguri.
Astfel, au fost instituite filtre pe principalele artere de circulație, fiind folosite autospeciale dotate cu aparate radar și etilotest. De asemenena, polițiștii au desfășurat activități preventive în zona localurilor publice, fiind legitimate 87 de persoane, dintre care, 6 persoane au fost conduse la sediul Poliției pentru dispunerea de măsuri legale.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 63 de autovehicule, iar 38 dintre conducătorii auto au fost supuși testării cu aparatul etilotest, doi dintre aceștia fiind depistați sub influența alcoolului
De asemenea, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 1.700 de lei. Dintre sancțiuni, 3 în valoare de 4.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea obligațiilor privind utilizarea caselor de marcat electronice.
Totodată, au fost aduse în atenția participanților la trafic, noile modificări legislative, privind pedeapsa prevăzută de lege, în cazul comiterii unui accident de circulație de către o persoană care nu deține permis de conducere sau este sub influența alcoolului sau a drogurilor și care are ca urmare moartea victimei. Cei care comit astfel de accidente rutiere vor fi condamnați la închisoare cu executare.
(Sursa foto - Scutul)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024