Astăzi a fost ultima ședință a Consiliului Județean prezidată de Doina Federovici.
Doina Federovici a semnat astăzi, 23 octombrie 2024, acordul de colaborare cu Ucraina. S-a întâmplat chiar la ultima ședință a plenului actual.
Iată mesajul transmis de Doina Federovici înainte de semnarea acordului:
„Activitatea pe care am depus-o la Consiliul Județean a avut și o componentă axată pe bună cooperare. În acest sens, sub coordonarea mea echipa Consiliului Județean, cu avizul Guvernului României, și echipa Regiunii Cernăuți au stabilit termenii acordului de colaborare dintre județul Botoșani și Regiunea Cernăuți, acord pe care dumneavoastră, doamnelor și domnilor consilieri județenei, l-ați votat în ședința ordinară din 26 iulie.
Dată fiind situația din țara vecină, care nu a permis organizarea unei ședințe de semnare a acestui acord, îl voi semna în această ședință și-l voi remite vecinilor ucraineni pentru a fi semnat și de domnul Ruslan Zaparaniuk, șeful Administrației Militare de Stat Cernăuţi, care exercită funcția de președinte al regiunii.
Acordul prevede, printre altele aprofundarea cooperării dintre cele două administrații, în conformitate cu autoritatea și competența lor în următoarele domenii: economie; agricultură; educație și cercetare; cultură; sănătate; protecția mediului natural; turism și sport; situații de urgență; servicii de protecție socială; dar și alte domenii de cooperare de interes comun, potrivit atribuțiilor de care dispun în conformitate cu legislațiile în vigoare.
Cooperarea noastră cu Ucraina nu e de dată recentă. Am mai avut proiecte transfrontaliere pe care le-am închis, iar pe noua perioadă de finanțare am depus două proiecte împreună cu parteneri din Ivano-Frankivsk. Sunt convinsă că acest acord va pune bazele unei trainice colaborări cu Regiunea Cernăuți.”
Noul președinte al Consiliului Județean, Valeriu Iftime, va depune jurământul luni, 28 octombrie 2024.
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024