Profesorii au primit de la conducerea mai multor şcoli formulare pe care să le trimită elevilor şi părinţilor pentru a le solicita acestora acordul scris “de principiu”, în legătură cu notele sau calificativele pe care cadrele didactice le dau pentru activitatea online.
Este vorba despre un formular pe care părintele sau/şi elevul ar trebui să îl completeze dacă este de acord sau nu ca elevul să fie notat, fără să prevadă ce notă îi pune profesorul.
În replică ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat pentru Edupedu.ro că “noi nu am cerut niciodată aşa ceva, nici inspectoratelor şi nici şcolilor”.
Aceasta a precizat că solicitarea acordului pentru a fi notată activitatea online, prevăzută în ordinul 4.135 din 21.04.2020, “poate fi făcută verbal”.
Documentul vizat prevede:
“Acord de principiu asupra valorificării activității online pentru evaluarea elevului/copilului minor, în vederea încheierii situație școlară semestriale/anuale în școlar 2019-2020
Conform ordinului de aprobare a instrucțiunii privind asigurarea continuității procesului de învățare la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar OMEC nr. 4.135 din 21.04.2020, pentru valorificarea activității derulate online de către fiul/fiica dumneavoastră, pe perioada suspendării cursurilor 22.04 – 12.06.2020, prin acordarea de calificative/note în concordanță cu activitatea desfășurată în această perioadă și cu necesarul de calificative/note pentru încheierea situației școlare semestriale/anuale avem nevoie de acordul dumneavoastră de principiu, drept urmare, vă rugăm să completați formularul cu informațiile solicitate:
Subsemnatul___________________________________ în calitate de părinte al elevului elevului, în conformitate cu baza legală de mai sus amintită, sunt/nu sunt de acord cu notarea activități în mediul online la disciplina______________________________. ”
Ce prevede OMEC 4.135 privitor la acordul părintelui:
Articolul 14 “La reluarea activității de predare-învățare-evaluare în unitățile de învățământ, activitatea-suport pentru învățarea on-line poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ/notă cu acordul elevului sau cu acordul părintelui/tutorelui legal“.
Reamintim că şi în Ordinul care prevede încheierea mediilor, cel prin care se modifică ROFUIP (Regulamentul de funcţionare a şcolilor), este păstrată prevederea prin care nota este „negociată” cu elevul și/sau cu părintele atunci când se valorifică activitatea online.
“Negocierea” notelor cu părinții este o umilință pentru sistemul de învățământ, a declarat profesorul Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic de Matematică și președintele Societății de Științe Matematice din România.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024