Miercuri, echipaje mixte formate din poliţişti şi jandarmi au acţionat în municipiu pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale. S-a avut în vedere îndeosebi prevenirea furturilor din buzunare şi a bagajelor în zonele aglomerate, respectiv în pieţe şi staţii de transport în comun, precum şi în ceea ce priveşte încălcarea normelor legale de comerţ. Au fost legitimate 94 persoane, iar 33 dintre acestea sancţionate contravenţional cu amenzi însumând 5.060 lei. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 500 lei.
De asemenea, cu prilejul activităţilor desfăşurate a fost identificat Ionuţ Bogdan A., de 30 ani, din municipiul Botosani, persoană care se sustragea urmăririi penale, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Haosul din fața școlii și nervii din trafic: Mașini blocate și trotuare pline de zeci de părinți
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile