Miercuri, 17 aprilie 2024, a avut loc întâlnirea comună din cadrul proiectului județean „Fii inteligent, nu fi violent !”, aflat la cea de-a cincea ediție.
La întâlnire au fost prezenți 120 elevi și 15 profesori, reprezentanți ai următoarelor școli partenere: Școala Gimnazială Nr. 13 Botoșani, Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani, Școala Gimnazială „Mihai Constantineanu” Dorobanți, Școala Gimnazială Nr.1 Dimăcheni, Școala Gimnazială Nr.1 Săveni, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni și Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sfantul Ioan Iacob” Dorohoi.
Profesorul coordonator al activității a inițiat un exercițiu introductiv - ,,Suntem la meteo” - elevii având sarcina de a exprima emoția grupului, făcând referire la fenomenele meteo. Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că, pentru a nu ajunge să trăim fenomene meteo neplăcute, extreme, e necesar să învățăm să ne menținem starea de bine.
Specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani - Compartimentul de analiză şi prevenirea criminalităţii - au prezentat informații despre consecințele comportamentului violent și măsurile legale aplicate în astfel de cazuri, în scopul conștientizării și prevenirii fenomenului la nivelul unităților școlare.
A urmat o activitate de consiliere numită „Cămașa unui om fericit”. Elevii au lucrat pe grupe și au ajuns la concluzia că fericirea stă în lucrurile mărunte pe care le trăim și care ne înconjoară și că nu avem nevoie de foarte multe lucruri pentru a fi fericiți.
În continuare, elevi ai școlilor partenere au prezentat exemple de bune practici, propuse ca soluții alternative la violență:
La finalul activității, participanți au vizitat expoziția de desene/afișe cu titlul „Ia atitudine!” din biblioteca Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani, gazda întălnirii de astăzi.
Activitatea a fost moderată de profesor consilier Carmen Voinea de la Școala Gimnazială Nr. 13 Botoșani.
Bolt Food, serviciul pentru livrarea de mâncare, se lansează în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Ghid pentru a gestiona stresul financiar cauzat de situații neprevăzute
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Se pregătesc curse noi de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Beneficiile unui frigider side by side în menținerea prospețimii alimentelor pregătite în avans
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Un tânăr din Botoșani a murit într-un spital din Germania
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile