Unul dintre cei mai mari comici ai României s-a născut la Botoșani, într-o zi de 12 februarie. Fiica lui este astăzi un renumit regizor.
Se împlinesc astăzi 130 de ani de la nașterea actorului de teatru și film Ion Manu. S-a ivit pe lume în Botoșani, pe 12 februarie 1891.
Ion Manu a jucat în numeroase filme: Păcală și Tândală (1925), Monologul lui Păcală (1931), Ziua cumpătării (1942), D-ale carnavalului (1958), O poveste ca-n basme (1959), Darclée (1961), Pași spre lună (1963), Corigența domnului profesor (1966).
Și-a început activitatea pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, fiind apoi angajat al Teatrului Naţional Bucureşti. Timp de un an (1937-1938) a realizat la radio emisiunea "Ora veselă".
Născut într-o familie modestă din Botoşani, dar cu obârşii boiereşti şi cu rădăcini în familiile lui Nicolae Iorga şi Grigore Antipa, a făcut primele clase de liceu în Botoşani, finalizând studiile la Iaşi, de unde pleacă la Bucureşti, hotărât să se facă actor. Nu reuşeşte să treacă de examen, C.I.Nottara declarându-se "îngrozit de moldoveneasca" lui Manu. În schimb intră la Conservatorul de Artă Dramatică în anul 1910, la clasa profesorului Ion Livescu. Debutează în 1915, cu rolul Alioşa, din Azilul de noapte, de M. Gorki, în regia lui Paul Gusti.
Alături de George Enescu, Constantin Tănase și de actrița Marioara Ventura, în timpul războiului colindă spitalele cu răniţi. Ion Manu scrie mii de versuri şi cuplete în această perioadă.
Un talent valoros, fiind dotat cu o inteligenţă ieşită din comun, devine în scurt timp unul dintre cei mai buni autori de scenete, proze satirice, piese radiofonice, epigrame.
"Prieteni, apăraţi râsul! Nu lăsaţi să fie omorât râsul!", le spunea prietenilor săi.
A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa III (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. A obținut (anteriorul anului 1959) titlul de artist emerit.
S-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 12 martie 1968, la vârsta de 77 de ani.
Sanda Manu (născută Alexandra-Ioana Manu, pe 6 august 1933), fiica lui Ion Manu, spune că a fost "crescută nemţeşte", într-o atmosferă sănătoasă.
"Am trăit o viaţă extrem de normală, fiind fata unui mare actor. Am trăit o viaţă relativ normală, fiind soţia unui mare actor", rostea Sanda Manu în urmă cu câţiva ani, vorbind despre cei doi artişti botoşăneni care i-au împlinit şi marcat destinul: tatăl Ion Manu şi soţul (de asemenea botoșănean) Ştefan Tapalagă.
(Video: Tudor Gheorghe - Cărăruie cărăruie - Text : Ion Manu)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: De pe șantierele lumii la Botoșani, pe calea Dreptei spre Senat – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Sfaturi practice pentru organizarea eficientă a congelatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024