La patru ani de când a suferit accidentul vascular, a ales să îşi dedice aniversarea celor aflați în suferință.
Actorul Volin Costin împlinește astăzi, 12 august, 54 de ani. Publicul botoșănean l-a mai văzut în ultimii ani în ”Bocitoarele vesele”, chiar dacă personajul interpretat nu este unul care să ne amintească de strălucitoarele prestații artistice din urmă cu 5 sau 10 ani. Anul acesta, actorul care a învățat lecția suferinței și a neputinței - și din păcate nu a fost doar un rol! - s-a gândit că cel mai frumos dar pe care el însuși l-ar putea face este să își dăruiască ziua de naștere.
”Anul acesta de ziua mea solicit donaţii pentru Alzheimer's Association. Am ales această organizaţie non-profit pentru că misiunea sa este foarte importantă pentru mine şi sper să contribui şi tu, pentru a sărbători împreună cu mine. Orice ajutor, oricât de mic, mă va ajuta să-mi ating obiectivul propus”, a scris Volin Costin pe pagina personală de Facebook.
Sfârşitul primăverii, 2015. Pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoşani avea loc premiera spectacolului ”Câinele grădinarului”, de Lope de Vega, în regia lui Alexandru Vasilache. Un spectacol care se voia a fi grandios, o comedie despre gelozie, ură şi dragoste, după cum o descriau la acea vreme criticii. O distribuţie bogată, printre actori şi Volin Costin, într-un rol solicitant, o prezenţă care a rupt aplauze la scenă deschisă.
Spectacolul a rămas doar o premieră în repertoriul teatrului botoşănean. După numai câteva zile, o veste avea să cadă ca un fulger peste lumea artistică şi nu numai: Volin Costin se prăbuşea în propriu-i trup, în urma unui accident vascular cerebral.
Un trup pe care, începând din acel mai 2015, mintea se luptă să îl readucă în simţire. Acea simţire a realului uman, a exploziei artistice în care actorul a trăit, a strigat, a consumat zeci şi zeci de personaje.
"Mă pierd înlăuntrul meu însumi de prea mult simţit, de prea mult ştiut, prea mult văzut", rostea Giorgio Strehler, în "Scrisori despre teatru", concluzionând într-o lumină spectacular-mărturisitoare: "în mine e o minunată dezordine senzitivă". Precum pasărea care îşi înnăbuşă cântecul, tot astfel Volin Costin îşi trăieşte interior viaţa, într-o plină de speranţă revenire pe scena vieţii. Într-un mister al tăcerii. "Tăcere din exces de rostire", ar spune acelaşi Giorgio Strehler.
Volin Costin a jucat în zeci de spectacole. A fost un deschizător de drumuri, uneori taifun, alteori câmp înflorit. A modelat personajul într-un mod afectuos sau dureros, în emoţie tremurândă, alteori caldă sau răscolitoare. A fost tiran sau copil, îndrăgostit sau aventurier. S-a dăruit cu generozitate scenei, a trăit în realitatea imediată chiar şi atunci când a ştiut că pentru el scena a tras pentru o vreme cortina.
Rămân de referinţă în repertoriul teatrului din Botoşani spectacole precum "Scuzaţi, doamnă profesoară", adaptare după Ludmila Razumovskaia, sau "Angajare de clovn", de Mihai Vişniec, pe care le-a aşezat scenic în viziune proprie.
Cine nu l-a văzut arzând pe scenă îl identifică pe Volin Costin cu excentricul om politic (eheei, parcă şi politica era mai frumoasă în vremurile de atunci). Însă şi acolo Volin a fost un personaj, chiar dacă doar al Cetăţii. A ştiut să improvizeze, să arunce în piaţa publică replici care stârneau hazul sau, dimpotrivă, năşteau contradicţii. O scenă pe care avea să o părăsească, spre a se întoarce pe altarul necontestat al artei, Teatrul.
Volin Costin s-a născut pe 12 august 1965, la Botoşani. A absolvit Academia de Arte "George Enescu" din Iaşi, promoţia 1994, la clasa prof. Sergiu Tudose, Geta Angheluţă, Emil Coşeru, Monica Bordeianu. Actor al Teatrului Mihai Eminescu Botoşani, devenit ulterior şi director artistic al Teatrului.
La Botoşani a debutat în spectacolul "Ultimul examen", de Ludmila Brazunovskaia, regia Petru Vutcarau. A jucat Propiscin, în "Însemnarile unui nebun", de N.V. Gogol, regia Ion Sapdaru, rolul Tânarul din "Adunarea femeilor", de Aristofan, regia Florin Zamfirescu, a fost Mircea, în "Gaiţele", de Alexandru Chiritescu, regia Ioan Mânzatu.
A jucat în "Steaua fără nume", de Mihail Sebastian, regia Mihaela Săsărman, dar şi în spectacolul cu acelaşi nume regizat de Alexandru Vasilache, în "Frumoasa călătorie a urșilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt", de Matei Visniec, regia Ion Sapdaru, în "O scrisoare pierdută", de I.L. Caragiale, regia Ion Sapdaru, dar şi în "Hamlet", de William Shakespeare, regia Ion Sapdaru. În "Decameronul", după Boccaccio, regia Nikolov Perveli Vili, "Tango", de Slavomir Mrojek, regia Atilla Vozauer, "Un veac de singurătate", de Gabriel Garcia Marquez, regia Alexandru Vasilache, "Paradisul terestru", după Tenesse Williams, regia Alexander Hausvater, "Puricele în ureche", de Goerge Feydeau, regia Petru Hadârcă, "Moliere închipuit", după Moliere, regia Alexandru Vasilache, "Suflete moarte", de N. V. Gogol, regia Ion Sapdaru, în "O poveste foarte simplă", regia Andro Enukidze.
Spectacole de referinţă în istoricul cultural al Teatrului "Mihai Eminescu" Botoşani. Roluri de excepţie, de care publicul iubitor de teatru îşi mai aminteşte şi astăzi.
Volin Costin este membru UNITER. Iniţiator al Festivalului de Teatru pentru liceeni „Lyceum”.
Fiul lui Volin Costin, Octavian, în vârstă de 28 de ani, este în prezent manager al Teatrului ”Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, fiind cel mai tânăr director de teatru din ţară.
La împlinirea celor 54 de ani, îi urăm lui Volin Costin mulți ani cu sănătate și împliniri sufletești, un viitor artistic pe măsura talentului!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024