Vesel şi foarte glumeţ în viaţa reală, a reușit cele mai bune roluri cu personaje negative, interpretând mafioţi şi sociopaţi.
Bogdan Farcaş s-a născut în Botoșani, pe 13 ianuarie 1980. A absolvit Facultatea de Teatru din Iaşi și a jucat pe scenele din Târgu Mureş, Ploieşti, Târgovişte.
A jucat în producţii hollywoodiene, alături de celebrităţi aşa cum sunt Mark Nicholson, Wesley Snipes, Rachel Wood, Jean-Claude Van Damme sau Shia LaBeouf, iar acum a dat lovitura cu un rol memorabil, cu care a obţinut Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia.
Este vorba de rolul principal în filmul „Neidentificat”, unde interpretează un poliţist sociopat. Actor important la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, Bogdan a ajuns în ultimii ani să prefere cinematografia, iar asta şi datorită lui Bogdan Apetri, regizorul cu care a avut în ultimul timp o colaborare solidă, concretizată cu roluri importante în filme cu greutate.
”Prefer filmul. De departe! Am zis 20 de ani invers. Dar vezi tu, că vine un om cum e Bogdan Apetri şi îţi da lumea peste cap. Îl cunosc de vreo doi ani. Nu m-a schimbat, m-a influenţat. Este un om de o profunzime incredibilă. Eu aveam senzaţia că e mult mai greu la teatru. Lucrând la o asemenea adâncime umană cu Apetri mi se pare că filmul este mult mai greu”,
Bogdan Farcaş, actor
„Neidentificat”, filmul pentru care a fost şi premiat. Ce spune despre acest film şi despre rolul său?
”Mi se pare o introspecţie în mintea unui om care refuză să mai gândească. O introspecţie în mintea unui om părăsit. Un om care a iubit foarte mult şi care a fost părăsit. Se blochează. Nu vede mai departe de răzbunare. El logică are, pune cap la cap cu o ingeniozitate nebună. Nu mai are pic de empatie pentru absolut nimic. Nu mai gândeşte, nu se gândeşte dacă îi face rău lui Bane sau nu. Nu se gândeşte o secundă la fata de la Peco, apropo de Kira Hagi. O clipă nu se gândeşte. Deloc. E un sociopat, fără pic de empatie, fără sentiment. Totul e matematică şi atât. Un fel de autism emoţional”.
Se spune că în zilele noastre cultura e o Cenuşăreasă, că actorii, mulţi dintre ei, de abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta. Cum stau lucrurile în cazul unui artist recunoscut, de vârstă medie şi care s-a făcut de mult remarcat şi are un nume în cinematografie şi în teatru?
„Când am prins prima filmare, cu Wesley Snipes, luam 12 milioane jumate pe zi. 17 zile au durat filmările. Aveam atâţia bani, nu mai văzusem niciodată atâţia bani. Umblam parcă eram interlop, cu teancuri din alea de bani. I-am stricat pe toţi cu nevastă-mea, cu Ioana. Am mâncat numai în cârciumi, eram miliardar. Aveam depresii că mă gândeam că dacă anul asta am câştigat un miliard, la anul câştig trei”.
Şi aşa a fost?
”M-a ajutat Dumnezeu şi n-am mai câştigat nimic! Şi am intrat într-o pasă din asta... Toţi banii ăia i-am rupt. Ţin minte că mi-am luat un Opel vechi, un un sandvichmaker şi un frigider. Atât. Atât am cumpărat, în rest i-am rupt pe toţi cu Ioana. Distracţii, party-uri. Mergeam la mare, trebuia să stau şase zile, am cheltuit banii pe o lună în şase zile. Aruncam cu banii. Apoi m-a ajutat Dumnezeu şi am intrat într-o pasă descendentă şi nu am mai filmat nimic timp de vreo 4 ani. Că aşa e în meseria asta. Azi eşti pe val, mâine...”
Și a venit și căderea în hăul datoriilor…
”Cred că e o chestie din cap. Te duci la primul casting, şi eu obişnuit să le iau pe toate, nu l-am luat. M-a zdruncinat aşa puţin, mi-a vibrat sufleţelul. După care nu l-am luat pe al doilea, nu l-am luat pe al treilea. Apoi am intrat într-un fel de panică şi deja mergeam la casting încrâncenat. Nu mă mai concentram, eram dezastruos. Eram panicat, ca şi cum intri în ring speriat că o să te bată. O iei instant. Şi patru ani nu am mai filmat. Am ajuns cu nevastă-mea de ne-au dat în judecată asociaţia de proprietari că nu aveam bani. Între 2005 şi 2009, eram şi la Mureş, şi la Ploieşti. Dar nevastă-mea a fost cu mine şi când eram bogaţi, şi când eram săraci”.
Interviul integral pe Weekend Adevărul
(Foto: Tiff)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dieta hipocalorică devine mai ușoară: Cum te ajută suplimentele Kindora să te simți mai bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024