În jur de 100 de botoşăneni participă în aceste clipe la o dezbatere organizată de PES Activists la Hotelul Belvedere din municipiu. Promotorul acesteia este consilierul local PSD Ovidiu Portariuc.
Intitulată sugestiv „Eu protestez”, acţiunea îşi propune să analizeze recentele manifestări de stradă din Botoşani şi România în contextul mişcării sociale europene ca urmare a măsurilor de austeritate. Ca atare, totul a început cu imagini de la mitingurile din Grecia şi România şi cu un cuvânt introductiv al vicepreşedintelui PSD Botoşani. La acţiune iau parte mai mulţi lideri PSD, precum deputatul Costică Macaleţi, consilierul local Gheorghe Vâzdoagă sau preşedintele TSD Răzvan Rotaru, câţiva liberali, dar şi oameni de cultură şi cadre didactice neafiliate politic, cazurile istoricului Gheorghe Median sau a profesorului Paul Ungureanu sau lideri sindicali – Marius Oroşanu şi Ştefan Ţarcă.
„Chiar e nevoie să ne transformăm dintr-un popor într-o populaţie anonimă?”, a întrebat retoric
Gheorghe Median celor prezenţi, care a arătat că scriitorii şi artişii nu mai sunt ajutaţi de asociaţiile lor profesionale, ajungând să se transforme într-un fel de particulari. El a apreciat dezbaterea iniţiată de consilierul PSD, care survine altora de acest gen. Ea este mediată de fostul inspector şcolar Mihaela Huncă, cei care iau cuvântul fiind prezentaţi drept "şi acum un alt protestatar".
PES Activists este o reţea europeană a militanţilor Partidului Socialiştilor Europeni creată în 2007 şi în România, care îşi propune promovarea dialogului pe teme europene. Ovidiu Portariuc este vicepreşedintele pe ţară al PES.
CITEŞTE ŞI:
PSD-iştii, activitişti europeni de la Hitler şi Arnold la paraşută şi cowboy- FOTOGALERIE