Este vorba de fapt despre o pichetare a Spitalului Județean Mavromati.
Această acțiune de protest este organizată înaintea declanșării Grevei Generale din Sănătate.
Pichetarea este organizată de Sindicatul „Solidaritatea Sanitară” Botoșani și este programată să înceapă de la ora 12:00.
Revendicările sindicaliștilor:
- Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării:
- Acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toți angajații din sănătate, inclusiv pentru CIM-urile aferente gărzilor suplimentare.
- Raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA și muncitori sanitari.
- Raportarea sporurilor de tură și pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.
- Plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.
- Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății (în forma stabilită cu partenerii sociali) și aplicarea acestuia prin acordarea a cel puțin 50% din diferența dintre salariile de bază actuale și cele prevăzute în proiectul de lege.
- Acceptarea propunerilor Federației „Solidaritatea Sanitară” la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergență, încheierea și înregistrarea acestui contact colectiv de muncă.
- Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.
- Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate
- Creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.
- Aplicarea măsurilor de reformă a sistemului sanitar propuse de Federația „Solidaritatea Sanitară”, menite să crească calitatea vieții profesionale a angajaților și calitatea serviciilor medicale, acestea incluzând:
- Înlocuirea sistemului malpraxis cu despăgubirea pacienților pentru prejudicii
- Echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală
- Introducerea sistemului de monitorizare a bolilor profesionale.
- Reglementarea adecvată a timpului de muncă al angajaților din sănătate și acordarea drepturilor aferente activităților aferente, respectiv:
- Recunoașterea timpului de muncă suplimentar desfășurat în cadrului schimburilor de tură
- Recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului complet de cotizare pentru angajații cu mai multe CIM-uri.
- Finanțarea formării profesionale continue a profesioniștilor din sănă
- Eliminarea dialogului social preferențial și a discriminării angajaților din Sănătate în privința dreptului de a iniția un conflict colectiv de muncă pentru drepturi de natură salarială.
Revenim pe parcursul zilei cu mai multe detalii despre acest subiect