ACUM: Angajaţii Direcţiei Copilului pichetează Consiliul Judeţean
Aproximativ 200 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pichetează Consiliul Judeţean. Dat fiind faptul că este vorba despre o pichetare, protestatarii nu au fost lăsaţi pe treptele instituţiei, ei fiind grupaţi în Piaţa Revoluţiei. Oamenii sunt înarmaţi cu pancarte şi steguleţe precum: „Puşca şi cureaua lată, ce salariu aveam odată”, „Mesaj pentru guvernanţi…bip…bip…bip”, „Vreţi să muncim, salariile să ni le primim”, etc. Nemulţumirile sunt îndreptate în special către modul de aplicare a legii unice de salarizare. La orele 11:00 o delegaţie de 6 membri sindicali va urca la preşedintele CJ, Mihai Ţâbuleac pentru discuţii. Revenim cu amănunte.