Accident rutier cu victimă petrecut în urmă cu puțin timp pe strada Pacea, din municipiul Botoșani.
Un autoturism marca Dacia Duster, care aparține unei firme de pază și protecție, a luat în plin un pieton care se afla pe marcajul pietonal.
Conducătorul auto circula dinspre Fundația Hand of Help, pe direcția Hotel Premier.
La mijlocul trecerii de pietoni a surprins un bărbat, pe care l-a luat pe capotă cauzându-i mai multe traumatisme în zona capului.
Pietonul, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a fost preluat de o ambulanță și transportat la unitatea de primiri Urgențe pentru îngrijiri.
În urmă, șoferul a încercat să se dezvinovățească afirmând că un alt participant în trafic, care venea dinspre Primăverii, ar fi încercat să forțeze intrarea pe drumul cu prioritate, iar când s-a ferit de el ar fi lovit victima.
Mai multe echipaje ale Biroului Rutier au ajuns la locul accidentului și efectuează cercetările specifice în astfel de situații.
Cel mai probabil, el va avea dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Conducătorul auto nu era sub influența băuturilor alcoolice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sebastian Dobrincu, despre cum ar vrea să fie viitoarea iubită: Un aspect pe care îl prioritizez
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
AUR-iștii în campanie la Dersca: Cetățenii își pun mari speranțe în Simion
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Traficant de droguri din Botoșani adus în țară de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024