Aproximativ 50 de democrat-liberali s-au întrunit în şedinţă la ora 10:30 în sala de marmură a Teatrului Mihai Eminescu. La aceasta participă preşedintele Cătălin Flutur, toţi parlamentarii, preşedintele Consiliului Judeţean şi primarii.
Întâlnirea Colegiului Director este închisă presei întrucât este una în care se dezbate procedura de desemnare a candidaţilor pentru alegerile locale de anul viitor. În luna octombrie este programat să se efectueze primul sondaj de opinie şi trebuie desemnate persoanele din fiecare municipiu, oraş sau comună care să intre în acesta.
„Încercăm să avem sub 10 persoane pentru fiecare localitate”, a declarat
Cătălin Flutur înainte de şedinţă. Potrivit acestuia, în linii mari persoanele care vor intra în sondaje sunt stabilite deoarece şefii de colegii parlamentare au făcut deja centralizarea.
„Suntem ofarte bine organizaţi”, a mai spus
liderul democrat-liberal. Acesta a mai adăugat că în sondaje vor fi introduşi şi membri ai altor partide tocmai pentru a se afla cu exactitate potenţialul fiecărui prezumtiv candidat de la PDL.
(S.B.)