În jurul orei 12:00 directorii serviciilor publice deconcentrate s-au întâlnit la ultima şedinţă a Colegiului Prefectural din acest an. Ea a început cu un moment cu caracter social, dar cu aluzii la salariilor unor şefi de instituţii.
Mai exact, pe masa din sala mare a Palatului Administrativ au fost aşezate câteva ornamente cu brad şi lumânări despre care prefectul a spus că au fost realizate de copii din Dorohoi care doresc să o ajute pe Alexndra Groza, o fetiţă de numai şase ani bolnavă de leucemie.
„Încercăm noi să luptăm să nu fie incurabilă. Pe mine m-a impresionat foarte mult acest caz”, a afirmat
Cristian Roman. El a anunţat că a cumpărat împreună cu subprefectul Silvana Turodache câteva astfel de ornamente şi le-a cerut directorilor să le urmeze gestul.
„Dacă n-o să reuşiţi să cumpăraţi acestea o să le achiziţionez eu şi o să le donez directorilor cu salariile cele mai mari”, a afirmat
primul reprezentant al Guvernului în judeţ. Vasile Capotă, preşedintele Asociaţiei Comunelor, a solicitat ca şi primarii să aibă posibilitatea de a achiziţiona obiectele în cauză, însă Cristian Roman i-a spus că „primarii au salari mici”. La şedinţă participă zeci de primari, inclusiv Cătălin Flutur, care a luat loc lângă prefect şi Dorin Alexandrescu.
(S.B.)