Consilierii judeţeni s-au întrunit marţi dimineaţă în şedinţa ordinară aferentă lunii iunie. Printre altele, aceştia trebuie să numească directori la Şcoala Populară de Arte şi Meserii şi Unitatea de Asistenţă Medico – Socială Suliţa şi să dezbată preluarea mai multor spitale. În sală sunt prezenţi Liviu Andronic şi Eduard Gurău, cei care trebuie să preia şefia celor două instituţii, dar şi conducerile spitalelor „Mavromati”, de Psihiatrie, de Copii, de Obstetrică – Ginecologie. În startul şedinţei preşedintele CJ Mihai Ţâbuleac a prezentat succint situaţia tragică din judeţ de după ploile de luni, a cerut tuturor să se implice în ajutorarea populaţiei în zonele din care provin şi a anunţat că a cerut funcţionarilor din subordine „să scotocească prin conturi” pentru a reîntregi fondul de rezervă şi a acorda sprijin financiar celor care au nevoie în aceste momente.
Ard câmpurile la Botoșani! Pompierii au stins alte trei incendii
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
„Miros” de Piedone în Botoșani: Activitatea unei brutării suspendată de Protecția Consumatorilor
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
De la laborator la foc: Povestea curajoasă a Alexandrei Carla, pompierul din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile