Încă un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe un drum din Botoșani. S-a produs pe raza comunei Curtești, la ieșire din localitatea Băiceni. În autoturismul marca Toyota Corolla se afla două fete, una de 19 ani și cealaltă de 22 de ani. La volan era cea mai mică dintre ele.
Din spusele martorilor fata de 22 de ani încerca să o învețe pe prietena ei să conducă. Se pare că indicațiile nu au fost cele mai inspirate pentru că într-o curbă tânăra șoferiță a pierdut controlul și s-a izbit cu mașina într-un cap de pod.
Impactul a fost destul de puternic având în vedere faptul că autoturismul este aproape distrus în partea frontală și a rămas suspendat în șanțul de pe marginea drumului.
La locul accidentului a ajuns o Ambulanță care le-a preluat pe fete, una dintre ele a suferit răni deschise, lângă mașini fiind observate mai multe șervețele pline cu sânge.
În zonă au ajuns și echipaje de pompieri care au decuplat bornele de la baterie pentru a preveni apariția unui incendiu.
Nu a fost nevoie de descarcerarea victimelor având în vedere că fetele au ieșit singure din mașină.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile