Procurorii din cadrul
Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2008-2014 a unor infracțiuni de corupție, privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege și contra înfăptuirii justiţiei.
În cursul zilei de 18 iulie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate un număr de șapte percheziţii domiciliare în locaţii situate pe raza județelor Suceava și Botoșani, între care două instituţii publice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii Suceava, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
CITEȘTE:
Grupare infracțională: Polițiști și vameși implicați în contrabandă de țigări - AFLA detalii