În aceste momente, consilierii județeni sunt reuniți în ședința ordinară aferentă lunii iunie.
În debutul întrunirii au depus jurământul cei doi consilieri de la PNL respectiv Cristian Andrici și Ovidiu Maxim.
Instanța de la Tribunalul Botoșani a validat mandatele încă de la începutul lunii iunie, iar astăzi s-au depus jurămintele.
Cristian Andrici este președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice, fiind unul dintre cei mai mari businessmeni din agricultura județeană.
De partea cealaltă, Ovidiu Maxim este fostul viceprimar al comunei Lunca.
Reamintim că locurile în plen rămăsese libere după demisiile lui Viorel Iliuță și Radu Malancea din prima jumătate a lunii mai.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, vor fi aprobate și modificările din comisii:
``Se modifică componența Comisiei pentru activităţi economice, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al judeţului, servicii publice şi agricultură, în sensul înlocuirii dui Iliuță Viorel cu dl Andrici Cristian.
Se modifică componența Comisiei pentru învăţământ, sănătate, familie, muncă şi protecţie socială, culte, activităţi social-culturale, sportive, tineret şi de agrement, în sensul înlocuirii dlui Malancea Radu cu dl Maxim Ovidiu-Constantin``, se arată în primul proiect aflat pe ordinea de zi.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024